Premierul Bolojan promite sancțiuni după tragedia de la Iași

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Premierul Ilie Bolojan a promis sancțiuni după moartea a șase copii la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iași, subliniind nevoia de reformă în sistemul de sănătate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o plângere la Parchetul General și măsuri administrative pentru nereguli constatate.

EN

Brief

Prime Minister Ilie Bolojan has promised sanctions following the deaths of six children at the Sfânta Maria Pediatric Hospital in Iași, emphasizing the need for reform in the healthcare system. Health Minister Alexandru Rogobete announced a complaint to the Prosecutor's Office and administrative measures for identified irregularities.

Premierul Bolojan promite sancțiuni după tragedia de la Iași
Sursa foto: stiripesurse.ro

Investigații și sancțiuni în cazul morților

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi, condoleanțe familiilor copiilor care și-au pierdut viața în ultimele zile la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iași. Șeful Guvernului a promis o anchetă rapidă și sancțiuni acolo unde vor fi constatate nereguli.

„Transmit condoleanțe familiilor care au pierdut copii în tragedia din ultimele zile de la Spitalul Sf. Maria din Iași. Vreau să îi asigur pe cetățeni că ancheta administrativă va atinge toate aspectele care trebuie cunoscute în acest caz și că vom afla într-un timp rezonabil de scurt cauzele și eventual vinovații. Nu voi avea nicio ezitare să sancționez acolo unde va fi cazul și să facem ceea ce e necesar ca astfel de drame să nu mai aibă loc în spitalele noastre”, a declarat Bolojan.

Premierul a subliniat că situația de la Spitalul Sfânta Maria Iași arată „cât de mare este nevoia de reformă profundă în sistemul de sănătate”, menționând că reforma sanitară va continua cu și mai multă energie pentru a readuce pacientul în centrul atenției.

Declarația oficială a generat reacții puternice pe rețelele de socializare. Mulți utilizatori și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care funcționează spitalele și lipsa de responsabilitate din sistem.

„Știți doar să dați vina pe doctor și pe spitale”, a scris un utilizator, acuzând autoritățile că pasează responsabilitatea.

Pe de altă parte, alții au indicat direct cadrele medicale drept responsabile pentru tragedie:

„Vina este a cadrelor medicale, sunt incompetente, hoațe și au devenit criminali cu premeditare!”, a comentat o femeie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face plângere la Parchetul General în cazul celor șase copii care au murit la Spitalul Sfânta Maria din Iași. Rogobete a trimis Corpul de Control al ministrului la Iași și a cerut ca și Colegiul Medicilor să facă o anchetă.

„Dar, cu siguranță da, în momentul în care voi primi raportul Corpului de Control comun cu Inspecția Sanitară de Stat, dacă se constată, și probabil că se vor constata, la cum arată lucrurile în momentul de față, astfel de abateri, voi înainta către Parchetul General acest raport”, a spus Rogobete la Antena 3.

IPJ Iași a deschis o anchetă privind morțile copiilor. Poliţiştii ieşeni s-au autosesizat din oficiu și fac o anchetă în cazul celor şase decese de la Spitalul de Copii din Iași, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea procurorilor.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi. Totodată, conducerea IPJ Iași susţine că nu a fost depusă nici o sesizare la Poliţie în acest caz.

Ministerul Sănătății a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, 9 pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.

”Din datele medicale existente la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecţiile asociate asistenţei medicale, celelalte patologii şi comorbidităţi ale pacienţilor şi deces. Legătura de cauzalitate dintre infecţia cu Serratia Marcescens şi deces va fi stabilită de experţii în medicină legală”, a arătat MS.

Conform datelor existente în prezent, prima infecţie a apărut în 13 septembrie, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în 19 septembrie, când la spital erau deja 4 pacienţi infectaţi. Reprezentanţii MS au afirmat că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secţiei de terapie intensivă şi nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislaţiei în vigoare.

“Am dispus de urgenţă un control comun, al şefului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi al şefului Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii, care se vor deplasa de urgenţă la Iaşi, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii, pentru evaluarea situaţiei la faţa locului şi întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancţiuni contravenţionale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de muşamalizarea şi neraportarea infecţiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora”, a declarat ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Până în prezent, au fost aplicate următoarele sancţiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iaşi: • Epidemiologul spitalului – 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecţiilor nosocomiale; • Medic ATI – 10.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor; • Unitatea sanitară – 50.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor. De asemenea, la nivelul instituţiei s-au dispus: • Suspendarea internărilor în secţia ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secţiei şi a vizitatorilor/aparţinătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens; • Utilizarea echipamentului de protecţie şi igiena adecvată a mâinilor personalului medical; • Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secţia ATI şi intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului; • Repetarea probei de apă potabilă din reţea, sală cateter; • Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcţie de rezultatele obţinute, conforme sau neconforme; • Testarea în continuare a materialelor sterile achiziţionate din afara unităţii sanitare şi utilizarea mănuşilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.

“Ministerul Sănătăţii a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Iaşi”, a adăugat MS.