Politica de violență zero în educație
Ministerul Educației subliniază că are "toleranță zero" pentru actele de violență în mediul educațional, indiferent de formă. "Faptul că asistăm la o recrudescență a violenței – în forme diverse – la nivel social nu înseamnă că acest lucru trebuie tolerat în mediul educațional, dimpotrivă, mediul educațional trebuie să arate toleranță zero pentru astfel de fapte", arată ministrul Daniel David, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Ministerul Educației și Cercetării monitorizează, prin proceduri interne, cazurile de violență în diverse forme din sistemul de educație-cercetare, unele dintre acestea fiind semnalate public. Potrivit sursei citate, există proceduri specifice, care pot și trebuie aplicate pentru a preveni și aborda astfel de fapte inacceptabile pentru sistemul educațional și pentru a genera un impact pozitiv asupra siguranței și bunăstării persoanelor din sistem.
"Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a extins posibilitatea de sesizare, inclusiv anonimă, a unor astfel de fapte inacceptabile, cu scopul de a facilita prevenția, identificarea și sancționarea lor", se mai arată în comunicat.
De asemenea, ministrul David a subliniat că mediul educațional trebuie să fie un model de conduită decentă între oameni, care să influențeze pozitiv interacțiunile sociale. În acest sens, a fost inițiat un proces de analiză a legislației existente pentru a eficientiza prevenția, identificarea și sancționarea actelor de violență.
"Faptul că asistăm la o recrudescență a violenței în forme diverse la nivel social nu înseamnă că acest lucru trebuie tolerat în mediul educațional. Mediul educațional trebuie să arate toleranță zero pentru astfel de fapte și trebuie să facă eforturi să fie mereu un model de conduită decentă între oameni", a adăugat Daniel David.
Ministerul Educației și Cercetării continuă să își reafirme angajamentul față de siguranța și bunăstarea tuturor celor implicați în sistemul educațional, aducându-și astfel contribuția la crearea unui mediu mai sigur și mai sănătos pentru învățare.