Lukașenko îl sfătuiește pe Zelenski: Negociază sau vei pierde Ucraina

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Aleksandr Lukașenko l-a sfătuit pe Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia pentru a evita pierderea Ucrainei. Lukașenko a menționat o "propunere bună" care a fost transmisă lui Trump, avertizând că timpul pentru dialog se scurge. Declarațiile au fost făcute după o întâlnire cu Vladimir Putin.

EN

Brief

Belarusian President Aleksandr Lukashenko urged Ukrainian President Volodymyr Zelensky to negotiate with Russia to avoid losing all of Ukraine. He emphasized that the longer Ukraine waits, the harder it will be to stop the Russian advance. Lukashenko stated that a 'good proposal' exists on the table, previously communicated to Donald Trump.

Lukașenko îl sfătuiește pe Zelenski: Negociază sau vei pierde Ucraina
Sursa foto: dcnews.ro

Propunerea lui Lukașenko pentru Zelenski

Președintele bielorus Aleksandr Lukașenko l-a îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia, subliniind că, pe măsură ce trece timpul, va fi din ce în ce mai dificil să oprească avansul armatei ruse. "Pe masă există o propunere bună privind Ucraina, care a fost transmisă în Alaska președintelui american Donald Trump și dusă la Washington pentru a fi analizată și dezbătută. O propunere foarte bună", a declarat Lukașenko vineri la televiziunea publică rusă, după întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, conform EFE, preluată de Agerpres.

Lukașenko, principalul aliat al Kremlinului în acest conflict, a adăugat că, dacă Kievul nu acceptă dialogul, lucrurile "vor fi și mai grave, ei vor pierde Ucraina". "Ar fi trebuit să se oprească atunci (în 2022, după negocierile de la Istanbul). Ar fi avut controlul asupra întregii părți de est, cu excepția Crimeii. Nu s-au oprit și au pierdut estul. Dacă nu se opresc acum, în opinia mea, vor pierde întreaga Ucraină", a afirmat el.

Președintele bielorus, care a ascultat un raport al Statului Major al armatei ruse despre evoluția războiului în Ucraina în timpul întâlnirii cu Putin, a avertizat că "mai târziu, va fi foarte dificil să oprești armata rusă". De asemenea, Lukașenko a comentat recentele amenințări ale lui Zelenski de a bombarda Kremlinul, spunând că "se poate spune și declara orice". "Ce s-ar întâmpla dacă Kremlinul ar bombarda Bankovaia (sediul președinției ucrainene)? Volodimir Oleksandrovici (Zelenski) trebuie să se calmeze", a avertizat el, adăugând că și-ar "dori pur și simplu să vorbească" cu liderul ucrainean.

"Trebuie să vă spun: cred că a sosit momentul să începem consultările", a mai spus el. Cu negocierile ruso-ucrainene de la Istanbul în impas și recenta schimbare de ton a lui Trump cu privire la conflict, șansele de a se pune capăt războiului și de a se ajunge la un acord între părți devin extrem de improbabile.

Lukașenko și Putin au avut vineri o întâlnire de peste cinci ore, după ce președintele bielorus a participat la un forum pe probleme legate de energia atomică la Moscova.