Ministerul Apărării din R. Moldova: Documente false despre mobilizare militară circulă online

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Ministerul Apărării din Republica Moldova a declarat că pe canalele de Telegram circulă citații false de chemare în armată, menționând că scopul acestor documente este de a induce panică înainte de alegeri. Autoritățile cer cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să nu se lase influențați de zvonuri nefondate.

EN

Brief

The Ministry of Defense of Moldova warns about false military mobilization documents circulating online, aiming to create panic ahead of elections. Authorities stress these claims are baseless and urge citizens to rely on official sources for information.

Ministerul Apărării din R. Moldova: Documente false despre mobilizare militară circulă online
Sursa foto: stirileprotv.ro

Alertă privind dezinformarea electorală

Ministerul Apărării din Republica Moldova a avertizat că pe canalele de Telegram circulă din nou așa-zise „citații” de chemare în instituțiile militare, adresate cetățenilor. Instituția a subliniat, în comunicatul de presă, că aceste documente sunt false, aceasta fiind o nouă tentativă de a răspândi zvonuri despre o presupusă pregătire de război.

Ministerul Apărării din Republica Moldova că nu a transmis niciun fel de citații cetățenilor și că toate aceste informații sunt „mincinoase”, arată comunicatul de presă al instituției.

„Scopul lor este clar: răspândirea panicii, subminarea încrederii în instituțiile statului și manipularea opiniei publice în contextul proceselor electorale aflate în desfășurare”, mai precizează comunicatul.

Instituția face apel către cetățeni „să rămână vigilenți, să nu se lase induși în eroare și să se informeze exclusiv din sursele oficiale ale instituțiilor statului”.

Citește și: Alegerile din Republica Moldova, teren de antrenament pentru dezinformarea rusească. „Nu e vorba de voturi, ci de erodarea democrației”.

Duminică, 28 septembrie, în Republica Moldova sunt alegeri parlamentare.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a atras atenţia luni, într-un discurs la Chişinău, că „dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecinţele vor fi directe şi periculoase pentru ţara noastră şi pentru întreaga regiune” și „toţi moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat”.

Autorităţile subliniază că aceste documente sunt false şi reprezintă o nouă tentativă de a răspândi zvonuri despre o presupusă pregătire de război. Ministerul Apărării precizează că nu a transmis niciun fel de citaţii cetăţenilor şi că toate aceste informaţii sunt „mincinoase”, relatează NewsMaker.

„Scopul lor este clar: răspândirea panicii, subminarea încrederii în instituţiile statului şi manipularea opiniei publice în contextul proceselor electorale aflate în desfăşurare. Facem apel către cetăţeni să rămână vigilenţi, să nu se lase induşi în eroare şi să se informeze exclusiv din sursele oficiale ale instituţiilor statului”, se menţionează în comunicatul emis de Ministerul Apărării de la Chişinău.

Moldova are duminică alegeri legislative, un scrutin crucial văzut ca o bătălie acerbă între Occident şi Rusia, între direcţia proeuropeană a actualei conduceri a ţării şi forţele proruse de opoziţie care, potrivit sondajelor, ar urma să câştige teren.

Autorităţile, inclusiv preşedinta Maia Sandu, au acuzat în repetate rânduri tentative aproape nedisimulate ale Moscovei de a interveni în alegeri şi de a influenţa rezultatul prin campanii de dezinformare şi inducere a panicii.