Conferință de presă despre reforme și buget
Premierul Ilie Bolojan va susține astăzi, de la ora 16:00, o conferință de presă de la Palatul Victoria, pe tema rezultatului întâlnirilor avute în cadrul vizitei de la Bruxelles, dar și despre rectificarea bugetară și alte proiecte ale Guvernului. Este de așteptat ca șeful Guvernului să abordeze și subiectele fierbinți ale zilei: deciziile CCR privind măsurile de reformă contestate de opoziție și reforma pensiilor din justiție, contestată de Înalta Curte.
Ilie Bolojan a fost într-o vizită de lucru la Bruxelles luni, 22 septembrie, unde a avut întâlniri cu trei comisari europeni. Prima a fost cu comisarul pentru Economie, Valdis Dombrovskis, în contextul în care România „trebuie să regleze aspectele care țin de deficite pentru a fi o țară de încredere, pentru a nu continua procedura de suspendare a fondurilor europene”. A doua întrevedere a fost cu comisarul pentru Apărare, Andrius Kubilius, despre programul SAFE, iar cea de-a treia discuție a fost cu comisarul Roxana Mânzatu, despre viitorul program de finanțare al Uniunii Europene.
Conferința de presă e programată după ședința în care Curtea Constituțională va discuta sesizările depuse de AUR și Înalta Curte de Casație și Justiție privind reforma pensiilor magistraților și alte patru pachete de reforme. Temele anunțate de guvern pentru conferință sunt rezultatul întâlnirilor avute în cadrul vizitei la Bruxelles, rectificarea bugetară și alte proiecte ale Guvernului.
Curtea Constituțională va amâna o decizie, miercuri, în ce privește pensiile magistraților, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate discuțiilor. CCR este așteptată însă să se pronunțe pe celelalte patru proiecte de legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.
Potrivit surselor citate, decizia de amânare a fost deja luată din cauza neînțelegerilor privind majorarea etapizată a vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și din cauza unui risc de a declara legea neconstituțională înainte de reuniunea miniștrilor de finanțe din țările UE (Consiliul Afaceri Economice și Financiare – ECOFIN) programată pentru data de 10 octombrie. La această reuniune ar urma să fie evaluate măsurile adoptate de Guvern privind reducerea deficitului și să se decidă o eventuală punere în discuție a suspendării fondurilor europene.
Premierul Ilie Bolojan a declarat pe data de 27 august că, dacă proiectul de modificare a pensiilor magistraților va cădea la Curtea Constituțională, ”e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăți”. Cele cinci proiecte de legi care vor intra miercuri în dezbaterile CCR și pentru care guvernul și-a asumat răspunderea pe data de 1 septembrie sunt:
– Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu;
– Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății;
– Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
– Proiectului de Lege privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome;
– Proiectului de Lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Toate proiectele de legi au fost atacate la CCR. Înalta Curte a atacat legea privind pensiile speciale.
Celelalte patru proiecte de legi au fost atacate de către opoziție (AUR, SOS și POT).