Lucrări de reparații în cinci sectoare
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, 22 septembrie, că în următoarele zile se vor face lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în cinci din cele șase sectoare ale Capitalei. Potrivit CMTEB, intervențiile au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Vor fi afectate sute de blocuri, Spitalul Malaxa, unități industriale și agenți economici.
Astfel, pe Bulevardul Chișinău, din Sectorul 2, va fi remediată deficiența apărută în perioada de garanție de către firma SICOR, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 1 – Magistrala I Sud – Cămin CM11 – CP3 – CV5/4”. Lucrările impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 21 puncte termice (259 blocuri, o unitate industrială și Spitalul Malaxa), începând din 22 septembrie 2025, ora 09:00, până în 26 septembrie 2025, ora 23:00.
Rețeaua termică primară – conductă Dn 1200/1000/300 mm, în zona Bulevardului Nicolae Grigorescu și a străzilor Brâncuși și Lucrețiu Pătrașcanu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparație care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 22 puncte termice (237 blocuri), începând cu data de 22 septembrie 2025, ora 09:00, până în data de 26 septembrie 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 2002, această porțiune de rețea având 23 de ani de funcționare.
Pe strada Matei Basarab din Sectorul 3, se vor executa lucrări de reparație care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (65 blocuri), între 22 septembrie, ora 09:00, și 26 septembrie, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1993, această porțiune de rețea având peste 30 de ani de funcționare.
În zona străzilor V.V. Stanciu, Constantin Rădulescu - Motru și Calea Văcărești din Sectorul 4, se vor executa lucrări de reparație care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 6 puncte termice (129 blocuri și 2 agenți economici), între 23 și 26 septembrie, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1992, această porțiune de rețea având 33 de ani de funcționare.
Pe Strada Turnescu din Sectorul 5, se vor executa lucrări de reparație la racordul punctului termic Turnescu/Marinescu, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 2 puncte termice (2 blocuri), în perioada 22-26 septembrie, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1989, această porțiune de rețea având aproape 37 de ani de funcționare.
Pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6, vor fi făcute lucrări de reparații care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 5 puncte termice (127 blocuri și imobile și 1 punct termic industrial), din 22 septembrie, ora 09:00, până în 25 septembrie, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1980, această porțiune de rețea având 45 de ani de funcționare.
Lucrări de reparații la conductă vor fi făcute și pe Bulevardul 1 Mai, intersecție cu Strada Brașov, din Sectorul 6, astfel că furnizarea agentului termic va fi sistată între 22 și 26 septembrie, ora 23:00. Clienții nu vor fi afectați. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare racordului menționat este 1970, această porțiune de rețea având 55 de ani de funcționare.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute, precizează sursa citată. CMTEB reamintește că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor.
Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor, mai precizează Termoenergetica.