Lasconi acuză sistemul de lovitură de stat
Fostul candidat în alegerile prezidenţiale Elena Lasconi, care a ajuns în al doilea tur după scrutinul din 24 noiembrie, a declarat, duminică seară, că "avem conducătorii pe care îi merităm", acuzându-l pe premierul Ilie Bolojan că minte şi pe preşedintele Nicuşor Dan că este lipsit de caracter şi de empatie. Lasconi acuză că "sistemul" a dat o lovitură de stat prin anularea alegerilor, transmite News.ro.
"Avem conducătorii pe care îi merităm, pentru că nu ne mai uităm la caracterul oamenilor, nu ne mai uităm la faptele concrete ale oamenilor, ale politicienilor în mod special", a declarat, duminică seară, la Antena 3, Elena Lasconi.
Aceasta l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că minte, iar pe preşedintele Nicuşor Dan că este lipsit de empatie şi de caracter: "Un om care nu reuşeşte să se uite în ochii tăi, care are nevoie când sunt lucruri complicate să se scarpine, uitaţi-vă fără sunet, nu la ce spune. Văd, corpul vorbeşte despre oameni. Eu ştiu că e foarte uşor să vorbeşti…".
"Într-un fel, să ştiţi că faptul că este preşedinte mi se datorează şi mie", a mai declarat Lasconi.
Ea acuză că anularea alegerilor prezidenţiale a fost o lovitură de stat. Întrebată cine a dat această lovitură, Lasconi a afirmat: "Sistemul. Cine a decis să se anuleze alegerile? Deci ăsta este un precedent foarte periculos, ce s-a întâmplat. Ei aveau posibilitatea legală să invalideze candidatura lui Georgescu, dacă chipurile ar fi câştigat Călin Georgescu, dar nu ar fi câştigat. Şi uitaţi-vă acum pentru o persoană fără empatie, fără inimă, s-a mobilizat întreaga ţară, gândindu-se că suntem salvaţi. Înţelegeţi? Credeţi că pentru mine nu s-ar fi mobilizat? Înainte cu două zile de anularea alegerilor ştiam că o să câştig. Aveam şi date în acest sens".
"La Cotroceni trebuie sa fie cineva care să aibă măcar un schelet în dulap, ca să fie controlabil", a mai declarat Elena Lasconi.
Întrebată de cine este reprezentat sistemul, Lasconi a afirmat: "Avem două. Unul subteran şi unul la vedere, pe care-l ştim. Cel subteran a lucrat pentru Georgescu. Cel la vedere a lucrat împreună cu Curtea Constituţională ca să anuleze alegerile".
Elena Lasconi consideră că fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost parte din sistemul care a decis anularea alegerilor: "Era parte. Era, împreună cu Ciolacu, împreună cu serviciile, împreună… nu cu domnul Bolojan, că, deşi era preşedinte interimar al PNL-ului la vremea respectivă, nu cu el s-a luat decizia".
Lasconi susţine că ştia din 27 noiembrie că se vor anula alegerile: "Varianta cu 27, de 27 ştiam că pornise de la o jurnalistă foarte cunoscută care ştia asta".
Curtea Constituţională a decis, în 6 decembrie 2024, anularea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie, în urma cărora candidatul independent Călin Georgescu şi candidatul USR, Elena Lasconi, se calificaseră în al doilea tur de scrutin.
Elena Lasconi, fost candidat la alegerile prezidențiale, a dezvăluit că în perioada în care se discuta intens despre anularea alegerilor l-a sunat pe Klaus Iohannis, fostul președinte, dar "nu a avut cu cine discuta". "Sistemul a dat lovitura de stat. Cei care au decis să se anuleze alegerile. Aveau posibilitatea legală să anuleze candidatura lui Georgescu dacă acesta câștiga, dar nu ar fi câștigat. Credeți că pentru mine nu se mobilizau oamenii? Eu știam că o să câștig cu două zile înainte de alegeri. La Cotroceni trebuie să fie cineva care să aibă scheleți în dulap ca să fie controlat. Am simțit că se va întâmpla ceva rău, l-am sunat direct pe președinte și l-am rugat să scoată probe, să arate romînilor, dar nu am avut cu cine să vorbesc. Iohannis împreună cu Ciolacu și cu serviciile au fost parte din această anulare a alegerilor. Ilie Bolojan nu a fost implicat în această decizie", a spus Elena Lasconi la Antena 3.
Elena Lasconi a fost întrebată în această seară la Antena 3 CNN pe cine se pot baza oamenii din România. "Unde este acum locul lui Nicușor Dan? Pe cine se poate baza românul dacă premierul spuneți că minte si presedintele nu are caracter?", a fost întrebată Lasconi. Elena Lasconi a declarat: "Avem conducătorii pe care-i merităm. Nu ne mai uităm la faptele concrete ale politicienilor. Îl urâți pe Nicușor Dan?", "Eu nu urăsc. Sunt învățată de bunica mea să-mi cer iertare dacă am greșit cu ceva. Eu v-am spus părerea mea înainte de a deveni președinte.
Faptul că este președinte mi se datorează și mie", a mai spus aceasta.