Liviu Cocoș, arestat preventiv 30 de zile în Brașov pentru corupție

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Liviu Cocoș, directorul interimar al Companiei de Apă Brașov și prim-vicepreședintele PNL Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de cumpărare de influență și dare de mită. DNA a efectuat percheziții în 12 locații din Brașov și Galați, inclusiv la sediile instituțiilor publice implicate. Alți oficiali sunt, de asemenea, cercetați în acest dosar.

EN

Brief

Liviu Cocoș, the interim director of Brașov Water Company and vice-president of PNL Brașov, has been placed in preventive arrest for 30 days on charges of influence peddling and bribery. DNA conducted searches in 12 locations in Brașov and Galați, including public institution offices involved. Other officials are also under investigation in this case.

Liviu Cocoș, arestat preventiv 30 de zile în Brașov pentru corupție
Sursa foto: stiripesurse.ro

Corupție la Compania de Apă Brașov

Tribunalul Braşov a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului interimar al Companiei de Apă Braşov, Liviu Cocoş, care este şi prim-vicepreşedintele PNL Braşov, într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influenţă şi dare de mită. În dosar, mai sunt cercetaţi Liviu Dragomir, reprezentant al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Judeţul Braşov în cadrul CA al Companiei Apa Braşov SA; Florina Carmen Ţop Ferghete, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Apa Braşov SA; Mirela Suciu, şefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Braşov SA; dar şi un expert independent în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL.

Conform DNA, la data de 26 martie, SC Compania Apa Braşov SA a încheiat prin cumpărare directă cu SC Ewora Resurse Umane SRL un contract având ca obiect achiziţia unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecţie şi recrutare a candidaţilor pentru poziţiile de director general şi director economic în cadrul Companiei Apa Braşov SA, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011. "În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Liviu Cocoş, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Braşov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., care acţiona inclusiv în numele şi interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecţie a directorului general al societăţii, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziţie publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcţiei de director general", menţionează procurorii, potrivit Agerpres.

Totodată, în perioada mai - iunie, cu ocazia derulării procedurii de selecţie a directorului general al SC Compania Apa Braşov SA şi în baza promisiunii iniţiate în luna decembrie 2024, Liviu Cocoş i-ar fi dat lui Liviu Dragomir foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Braşov SA, în schimbul influenţei pe care cel din urmă, în considerarea funcţiei deţinute, de reprezentant al ADIDAJ în cadrul Consiliului de Administraţie al SC Compania Apa Braşov SA o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceştia ca, prin încălcarea atribuţiilor lor de serviciu, să îl numească pe Liviu Cocoş în funcţia de director general al companiei respective.

Liviu Dragomir a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Braşov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuţiile şi salariul ar fi fost stabilite conform cerinţelor sale, precizează anchetatorii.

"De asemenea, în cursul lunii iunie, Liviu Cocoş, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Braşov SA, i-ar fi dat suspectei Floriana Carmen Ţop Ferghete foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Braşov SA pe un post pentru care nu deţinea calificarea necesară şi care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Floriana Carmen Ţop Ferghete să îl selecteze şi ulterior să îl numească pe suspectul Liviu Cocoş în postul de director general al SC Compania Apa SA Braşov", mai arată procurorii anticorupţie.