Impactul demisiei asupra PNRR
Károly Borbély pleacă din funcţia de director general al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară, pentru ca România să nu piardă bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pe jalonul privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. O informare în acest sens a fost transmisă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
„Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în cadrul şedinţei din dată de 19 septembrie 2025, Consiliul de Supraveghere, împreună cu domnul Karoly Borbely – Preşedintele Directoratului/CEO, repectiv cu domnul Marian Fetiţă – Membru Directorat/CFO, au hotărât încetarea de comun acord a contractelor de mandat, începând cu dată de 19 septembrie 2025”, scrie în informarea transmisă BVB.
Conform documentului citat, decizia a fost luată având în vedere: obligaţiile asumate de România în cadrul jalonului 121 din cadrul Componenţei 6 – Energie a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), precum şi Decizia Comisiei C(2025) 3490 din 28 mai 2025 privind suspendarea parţială a plăţii, care impune remedierea în termen de 6 luni a situaţiei evidenţiate de Comisia Europeană cu privire la jalonul 121, adresele Ministerului Energiei din data de 4 iulie 2025 şi din data de 18 septembrie 2025 prin care se solicită întreprinderea cu celeritate a măsurilor, pentru remedierea aspectelor evidenţiate în Decizia Comisiei care vizează situaţia Directoratului Societăţii.
De asemenea, sunt invocate şi Nota de informare cu privire la stadiul implementării jalonului 121 prezentată şi discutată de Ministerului Energiei în şedinţa de Guvern din dată de 11 septembrie 2025 şi disponibilă public, precum şi „urmărirea de către Consiliul de Supraveghere a respectării celor mai bune practici de guvernanţă corporativă aplicabile unei societăţi listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, în linie cu prevederile legale incidente”, precum şi „protejarea integrităţii interesului societăţii şi ale tuturor acţionarilor acestora”.
Karoly Borbely fusese numit în funcţie în noiembrie 2023, anterior deținând funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei. Lui Borbely nu i s-a reproşat nimic din punct de vedere profesional, juridic sau etic şi nu s-a pretins nici că procesul de selecţie în urma căruia a fost desemnat CEO ar fi fost ilegal ca atare, însă Comisia Europeană a insistat pe lângă autorităţile de la Bucureşti în privinţa faptului că Borbely ar fi fost numit în funcţie, în 2023, în condiţii de conflict de interese, relatează Profit.ro.
Asta în pofida unui raport comandat KPMG în vară de către Consiliul de Supraveghere, prezentat de sursa citată, care a concluzionat că procedura de selecţie a Directoratului Hidroelectrica „a fost în general conformă cu cerinţele legale şi de reglementare aplicabile la momentul respectiv şi cu practicile relevante ale companiilor de referinţă”, respectiv EDF şi Engie din Franţa, Enel din Italia, Statkraft din Norvegia, Ørsted din Danemarca, Vattenfall din Suedia şi PPC din Grecia.
De la Hidroelectrica pleacă şi directorul financiar Marian Fetiţa, în privinţa căruia Comisia Europeană avea îndoieli că ar fi îndeplinit condiţiile de eligibilitate obligatorii pentru numirea în Directorat la data selecţiei, mai exact cerinţa privind certificarea/acreditarea ca şi auditor financiar, contabil autorizat, consultant fiscal, membru ACCA-UK sau CFA.
În total, Bruxelles-ul a identificat probleme de guvernanţă corporativă la numire în cazul a 2 directori Hidroelectrica şi a 2 de la Complexul Energetic Oltenia, penalizarea PNRR estimată fiind de 25 milioane euro. În acelaşi timp, despăgubirile datorate pentu revocare fără justă cauză au fost apreciate la circa 5 milioane lei.
„În ceea ce priveşte selecţia Directoratului Hidroelectrica, Comisia Europeană a reţinut în scrisoarea preliminară că unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere (CS) (Károly Borbély – n.r.), care făcea parte şi din comitetul de nominalizare şi remunerare (CNR), a demisionat din CS şi a participat la selecţia pentru membrii Directoratului, după ce procedura de selecţie a Directoratului începuse deja. Acesta a fost numit CEO pe baza recomandărilor făcute de către CNR din care acesta a făcut parte″, a arătat Ministerul Energiei, într-o informare prezentată în Guvern.
Citește și:
EXCLUSIV Bogdan Ivan apără numirea finului său în conducerea Hidroelectrica, chiar și după ce a retras-o: „E perfect legală”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a comentat demisia conducerii Hidroelectrica, explicând că directorul economic și Karoly Borbely au ales să demisioneze în urma sesizării Comisiei Europene, pentru a proteja România de eventuale pierderi financiare. Directorul Hidroelectrica a demisionat: România risca să piardă banii din PNRR din cauza lui
„Pentru a nu pune România într-o situație să piardă bani, domnia sa a ales să se sacrifice", a declarat Ivan, referindu-se la decizia lui Borbely de a demisiona. Ministrul a subliniat că demisia a fost o consecință directă a sesizării Comisiei Europene. Ivan a avut, la Antena 3 CNN, cuvinte de laudă pentru fostul CEO, descriindu-l pe Borbely ca fiind „unul dintre cei mai buni CEO de companii din Europa" și calificând plecarea sa drept „o mare pierdere". Ministrul a asigurat că „Hidroelectrica rămâne o companie de vârf” și că „este la cel mai înalt nivel".
Se caută un nou șef la Hidroelectrica
Ministrul Energiei a anunțat că se fac procedurile necesare pentru numirea unei noi conduceri profesioniste la Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii energetice din România. Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis încheierea amiabilă a contractului de mandat din funcția de CEO al lui Karoly Borbely. Surse MEDIAFAX declarau, în exclusivitate, că membrii Consiliului de Supraveghere au hotărât și încetarea mandatului de CFO deținut până acum de Marian Fetița. Hidroelectrica a anunțat oficial acționarii și investitorii, pe platforma Bursei de Valori București, că în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 19 septembrie 2025, s-a decis, de comun acord cu domnul Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Fețița – Membru al Directoratului/CFO, încetarea contractelor de mandat începând cu data de 19 septembrie 2025.
Borbely a demisionat pentru că altfel României i se tăiau banii din PNRR
Potrivit companiei, decizia survine în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 – Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și a Deciziei Comisiei Europene C(2025) 3490 din 28 mai 2025, prin care a fost dispusă suspendarea parțială a plăților, cu termen de remediere de 6 luni pentru aspectele aferente jalonului menționat. Totodată, Ministerul Energiei, prin adresa din 18 septembrie 2025, a cerut implementarea cu celeritate a măsurilor necesare pentru corectarea deficiențelor semnalate de Comisia Europeană în ceea ce privește situația Directoratului societății, se arată în comunicatul transmis presei.
„Domnului Karoly Borbely și domnului Marian Fetița nu li s-au imputat nereguli și nu s-a pus la îndoială legalitatea procedurii de selecție pentru funcțiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacțiunile cu stakeholderii. Astfel, dnul Karoly Borbely, dnul Marian Fetița și membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica au ajuns la un consens de încetare a mandatelor pentru a nu priva România de banii din PNRR”, se arată în comunicatul transmis. Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica subliniază angajamentul de a asigura un standard ridicat de guvernanță corporativă și de a proteja interesele acționarilor și ale companiei, iar până la desemnarea unei noi conduceri, va lua măsurile necesare pentru a asigura continuarea activității și buna funcționare a companiei, au conchis oficialii.
Într-un mesaj publicat pe contul de LinkedIn, Karoly Borbely a detaliat motivele acestei decizii și a mulțumit echipei altături de care a lucrat în companie. „În urma ședinței CS de astăzi, am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat. Realizările din ultimii 2 ani ne arată că se poate face performanță managerială într-o companie de stat, listată pe piață de capital, cu toate provocările specifice. După investițiile de anul trecut, în digitalizare, curățarea bazelor de date, dezvoltare portal casnici, extindere ficționalităților de plată ale aplicației iHidro, avem o creștere semnificativă a calității serviciilor oferite clienților de la furnizare, numărul acestora fiind într-o creștere accelerate în continuare. Investițiile, mentenanța și proiectele de M&A au crescut semnificativ în acești 2 ani, de la 200 MM în 2023 la aproximativ 1 MLD de lei până la finalul lui 2025. Reputația profesională este foarte importantă mai ales la o companie listată pe piața de capital. Concluziile raportului auditorului independent KPMG, efectuat la solicitarea CS, referitor la potențialul conflict de interese, arată că sunt suficiente elemente în procedura care delimitează neechivoc această situație. În informarea ME referitor la situația Jalonului 121 și în adresele trimise către Comisie scrie foarte clar și asumat că procedura de selecție a fost una transparență, corectă și a respectat toate etapele și principiile guvernanței corporative și a codului de bune practici al BVB. Pentru România este esențial că deciziile privind conducerea unei companii listate să fie luate cu responsabilitate și cu respectarea legislației în vigoare, astfel încât să nu afecteze stabilitatea și valoarea de piață a companiei. Prioritatea mea este să contribui la evitarea oricărei penalizări pentru România (16 milioane EUR) și să sprijin acțiuni care să minimizeze riscul unei scăderi a prețului acțiunilor H2O și al valorii de piață a companiei. Am arătat că performanța este posibilă chiar și într-o companie de stat, atunci când transparența, eficiența și profesionalismul devin reperele oricărei decizii, iar aceasta rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele la nivel personal.
Mulțumesc întregii echipe Hidro, știu că perioada această a adus multă presiune și încercări și nu întotdeauna este ușor să rămânem fermi în astfel de momente; totuși, vă încurajez să continuați să vă bazați pe profesionalism, integritate și pe valoarea muncii pe care am construit-o împreună, pentru că adevărata forță a unei echipe se vede atunci când reușește să-și păstreze direcția și principiile chiar și în fața schimbărilor”, a transmis fostul CEO al Hidroelectrica.