Bolojan: Alegerile pentru primăria București, în această toamnă sau în primăvara anului viitor

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Ilie Bolojan, the Romanian Prime Minister, announced that elections for the Bucharest mayor could take place either this fall or in spring 2026, pending a political agreement. He highlighted Ciprian Ciucu, the current Mayor of Sector 6, as a strong candidate based on recent surveys.

EN

Brief

Ilie Bolojan, the Romanian Prime Minister, has indicated that elections for the Bucharest mayor could be held soon, potentially this fall or in spring 2026, depending on political agreements. He sees Ciprian Ciucu, the Mayor of Sector 6, as a formidable candidate based on recent polling data.

Bolojan: Alegerile pentru primăria București, în această toamnă sau în primăvara anului viitor
Sursa foto: digi24.ro

Alegeri anticipate în București

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, invitat la Europa FM, că primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, ar putea fi un candidat "redutabil" în alegerile pentru primăria Capitalei, care ar putea fi organizate "fie în această toamnă", fie "în primăvara anului viitor". "Alegerile ar putea să fie în această toamnă sau în primăvara anului viitor", a spus Bolojan, precizând că este nevoie de un acord politic pentru stabilirea datei și că speră să se găsească o formulă în această lună.

Întrebat ce candidat va susține PNL, Ilie Bolojan a afirmat că, în baza sondajelor realizate de liberali, "cel mai bine plasat candidat este primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu", care "ar putea fi un candidat redutabil pentru primăria Capitalei". Având în vedere că este vorba de un vot din primul tur, partidele politice trebuie să analizeze strategia pe care o vor adopta, fiind "evident că ar fi bine să existe un candidat cu o masă critică importantă în spate", deoarece "dacă sunt prea mulți candidați pe o anumită zonă fracturează bazinul de voturi".

"Dacă Bucureștiul va avea alegeri e bine să fie ales un primar care are competențe dovedite și un dialog bun cu consiliul general al capitalei", care este "destul de pulverizat din punct de vedere politic", a mai spus Bolojan. Chestiunea organizării alegerilor pentru desemnarea viitorului primar al Capitalei a fost tergiversată de liderii politici după câștigarea scrutinului prezidențial de fostul edil Nicușor Dan. Însă, miercuri, premierul Ilie Bolojan a confirmat că în curând va fi desemnată data organizării alegerilor din București, sugerând și cea mai probabilă perioadă.

Premierul a subliniat că organizarea alegerilor pentru Primăria Generală a Bucureștiului depinde inevitabil de un acord în coaliția de guvernare. Astfel, scrutinul local ar putea avea loc fie în această toamnă, fie în primăvara anului viitor. Ilie Bolojan a punctat că este nevoie de o decizie politică în coaliție în următoarea perioadă. "Sper să găsim o formulă în cursul acestei luni, poate în prima jumătate, pentru a lua o decizie în acest sens", a declarat prim-ministrul.

În altă ordine de idei, premierul nu a dat un răspuns ferm privind susținerea față de un anumit candidat. Șeful Guvernului apreciază că cele mai mari șanse le are actualul edil al Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, colegul său de partid: "În baza sondajului care a fost realizat de către PNL, cel mai bine plasat candidat din partea noastră este colegul meu, primarul sectorului 6, domnul Ciprian Ciucu. El este în topul încrederii în capitală și ar putea fi un candidat redutabil pentru Primăria Generală".

Privind eventualele strategii, președintele liberalilor a explicat că "aici este evident că ar fi bine să existe un candidat care are o masă critică importantă în spate, în așa fel încât să aibă șanse reale să câștige.

Dacă sunt prea mulți candidați pe o anumită zonă, ei fracturează acel bazin de voturi și un contracandidat, care vine dintr-o zonă care nu este majoritară, dar care are, de exemplu, 30-35%, ar putea câștiga alegerile".