Transparență în gestionarea fondurilor PNRR
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat, în cadrul ședinței de Guvern din data de 19 august, emiterea unei Ordonanțe de Urgență ce introduce un mecanism riguros pentru clarificarea și transparentizarea proiectelor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din alte programe naționale de investiții, inclusiv „Anghel Saligny”.
„În această ordonanță de urgență avem, pentru prima dată, o definire clară a lucrărilor care rămân în PNRR”, a declarat Pîslaru, subliniind că fiecare minister are termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru a transmite lista proiectelor cu progres sub 30%, dar cu potențial de finalizare la timp. Acestea trebuie să includă detalii esențiale precum costul total, componenta nerambursabilă, TVA, graficul lucrărilor până la 31 august 2026, riscurile de neimplementare și modul în care îndeplinesc jaloanele și țintele asumate.
Ordonanța vine să răspundă nevoii de transparență și de gestionare eficientă a banului public, stabilind clar câți bani au rămas disponibili în colaborare cu Comisia Europeană. Conform estimărilor, România are la dispoziție 28,5 miliarde de euro prin intermediul PNRR, iar selecția proiectelor viabile este esențială pentru implementarea acestora.
„Este ultima ocazie pentru ministere să spună ce proiecte vor să păstreze în PNRR, pentru ca pe acestea să ne concentrăm. Vom avea, în premieră, pentru fiecare minister, lista integrală a proiectelor care intră în envelopele financiare”, a adăugat Pîslaru. De asemenea, MIPE va căuta surse alternative de finanțare pentru proiectele care nu pot fi finalizate la termen.
Potrivit ordonanței, proiectele pentru care nu au fost lansate procedurile de achiziție vor fi denunțate, iar cele aflate în etape de pregătire vor fi suspendate până la finalul anului 2026, dacă nu încep efectiv lucrările. Proiectele cu un progres mai mic de 30% vor putea continua doar cu aprobarea Guvernului, iar cele care au depășit acest prag vor fi menținute doar dacă există garanția finalizării lor până la 31 august 2026.
În plus, ordonanța instituie un mecanism de excepție pentru accelerarea proiectelor necesare îndeplinirii jaloanelor convenite cu Comisia Europeană și interzice utilizarea fondurilor PNRR pentru investițiile neconforme cu legislația europeană în domeniul achizițiilor publice.
Dragoș Pîslaru a subliniat că, prin aceste reglementări, Guvernul se angajează la o gestionare bazată pe criterii de maturitate și sustenabilitate, cu scopul de a proteja echilibrele macroeconomice. „Obiectivul principal este concentrarea resurselor pe proiectele care pot fi finalizate la timp și care aduc rezultate concrete pentru economie și societate”, a concluzionat ministrul.
FOTO: Mediafax