Apa Nova București solicită suplimentare debit Dâmbovița

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

On July 1, 2025, Apa Nova București requested the Argeș-Vedea Water Administration to secure a flow of 5 m³/s on the Dâmbovița River, supplemented by 0.5 m³/s due to reduced raw water availability. Apele Române confirmed the request, highlighting seasonal demand issues for drinking water in Bucharest and surrounding areas.

EN

Brief

This article discusses the request made by Apa Nova București for a flow increase on the Dâmbovița River to meet the drinking water needs of Bucharest amid declining water levels. It emphasizes the role of various governmental bodies in managing water resources effectively.

Apa Nova București solicită suplimentare debit Dâmbovița
Sursa foto: default

Suplimentare debit Dâmbovița solicitată

În data de 1 iulie 2025, Apa Nova București a solicitat către Administrația Bazinală Argeș–Vedea asigurarea necesarului de debit pe râul Dâmbovița de 5 m³/s, prin suplimentarea cu 0,5 m³/s. Această intervenție a fost realizată ca urmare a constatării diminuării cantității de apă brută necesară producerii de apă potabilă. Apele Române a răspuns pozitiv solicitării, efectuând manevrele necesare. Precizăm că debitele necesare de pe râurile Argeș și Dâmbovița sunt stabilite în baza contractului existent între Apele Române și Apa Nova București.

Suplimentarea debitelor apare strict ocazional, în special în sezonul cald, din cauza reducerii debitelor cursurilor de apă și a cererii ridicate de apă potabilă a locuitorilor din București și din comunele limitrofe. În alte situații, astfel de cereri apar ca urmare a unor factori, precum încărcarea cu alge cauzată de temperaturile ridicate sau fenomene specifice sezonului rece.

Apa Nova București declină orice implicare în acțiunile de control realizate de către Apele Române în comuna Lungulețu, responsabilitatea companiei noastre limitându-se strict la monitorizarea calității apei brute destinate potabilizării. Necesarul de apă brută pentru potabilizare se realizează în baza unui program anual estimat agreat cu Administrația Națională Apele Române. Lunar, la nivelul Ministerului Mediului, au loc întâlniri tehnice dedicate programului de exploatare a principalelor lacuri de acumulare din România.

Aceste ședințe reunesc reprezentanți ai unor instituții cheie de gestionare a resursei de apă (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Energiei, Dispeceratul Energetic Național, Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Agenția Națională de Meteorologie, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice), dar și mari utilizatori (Hidroelectrica, Agenția Națională de Îmbunătățire Funciare, Apa Nova București).

Rolul acestor întâlniri este acela de a gestiona integrat și echilibrat debitele din rețelele hidrografice naționale, inclusiv necesarul de apă brută pentru producerea apei potabile a Capitalei și a zonelor limitrofe.