Inițiativa Partidului România în Acțiune pentru alegeri democratice
Partidul „România în acţiune”, o formaţiune politică neparlamentară cu reprezentare locală în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, a lansat iniţiativa „Aducem Turul doi înapoi la primărie”. Această iniţiativă are ca scop reintroducerea sistemului de alegeri pentru primari în două tururi de scrutin, argumentând că aceasta ar asigura o reprezentare mai corectă a voinţei cetăţenilor.
Fondat de profesorul universitar Mihai Apostolache din Ploiești, partidul se află în al doilea ciclu electoral în care reuşeşte să obţină reprezentare în administraţia locală. Într-o comunicare publică, Apostolache a subliniat importanţa unei democraţii sănătoase, care să înceapă în comunitate. El a menţionat că, în prezent, primarii aleşi într-un singur tur decid adesea în numele unei minorităţi, iar voturile majorităţii se pierd.
„Partidul România în Acţiune luptă pentru reintroducerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, pentru ca primarul să aibă o legitimitate solidă şi sprijinul majorităţii. Vrem ca fiecare vot să conteze, astfel încât primarul să servească interesele tuturor cetăţenilor”, a declarat Apostolache.
În cadrul campaniei, partidul intenţionează să strângă semnături pentru a susţine această iniţiativă legislativă, apelând și la parlamentari pentru a facilita modificarea legislaţiei actuale. Apostolache a menţionat că speră să găsească susţinere, chiar dacă nu se aşteaptă la ajutor din partea celor care au votat pentru modificarea legii în favoarea unui sistem electoral cu un singur tur.
„Nu cred că vom găsi sprijin în niciun caz la cei care au modificat legislaţia în favoarea lor, dar sunt diverşi parlamentari, inclusiv neafiliaţi. Sunt convins că vom găsi susţinere parlamentară pentru aceste demersuri”, a adăugat liderul partidului.
Partidul „România în Acţiune” se poziţionează ca o formaţiune de centru, având reprezentare în Consiliul Local Ploieşti, precum şi în consilii orăşeneşti şi comunale din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.
De asemenea, partidul îşi propune eliminarea subvenţiei pe care partidele politice o primesc de la bugetul de stat, pledând pentru o dezvoltare bazată pe comunităţile locale, cu profesionişti la conducere, nu cu politruci.