Declarațiile lui Nicuşor Dan despre buget și angajamentele sale fiscale
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a reafirmat marţi angajamentul de a nu majora TVA-ul, subliniind că nu a existat vreodată o discuţie privind lipsa fondurilor pentru pensii şi salarii. În cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, el a precizat că va avea discuţii cu mediul de afaceri miercuri seară, pentru a aborda problemele legate de buget şi deficit.
"Azi am discutat vreo patru ore în detaliu bugetul naţional consolidat, structura deficitului. Mâine seară mă voi întâlni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ulterior vom discuta despre soluţiile pentru deficit. Vreau să avem o discuţie în paralel cu formarea noului guvern, privind bugetul României pentru a doua jumătate a lui 2025 şi 2026. Este esenţial să colaborăm cu cei mai buni specialişti din sistemul bancar şi privat pentru a găsi soluţii care să nu impună creşteri de taxe, asigurând în acelaşi timp predictibilitate pentru piaţa financiară şi investitori", a declarat Nicuşor Dan la Protv.
Referitor la promisiunea din campanie de a nu creşte TVA, el a reafirmat: "Menţin! Cred că putem să tăiem nişte cheltuieli, acesta este punctul meu de vedere în prezent. Este important să aşteptăm câteva zile pentru a audiop pe toată societatea, deoarece este normal ca preşedintele să medieze un dialog inclusiv cu cei care contribuie la bugetul de stat din sectorul privat. Trebuie să vedem cum putem să ieşim din această situaţie", a subliniat el.
Întrebat despre disponibilitatea fondurilor pentru pensii şi salarii în perioada următoare, Nicuşor Dan a răspuns: "Aceasta nu s-a pus în discuţie niciodată".