Cercetări recente dezvăluie legătura genetică a OCD
Genele contribuie reprezintă subiectul principal al acestui articol. Cercetătorii de la QIMR Berghofer, cunoscut anterior ca Institutul pentru cercetări medicale din Queensland, au realizat o cercetare extinsă asupra tulburării obsesiv-compulsive (OCD), analizând ADN-ul a peste 50.000 de persoane diagnosticate și a 2 milioane care nu au această afecțiune. Rezultatele studiului, publicate în revista de specialitate Nature Genetics, au evidențiat 30 de regiuni ale genomului uman și aproximativ 250 de gene asociate cu OCD, contribuind astfel la o înțelegere mai profundă a acestei tulburări.
Eske Derks, șefa Laboratorului de neurogenomică translațională de la QIMR Berghofer, a subliniat că, deși cercetările au durat mulți ani, aceste descoperiri au îmbunătățit semnificativ cunoștințele despre baza genetică a OCD. Genele identificate sunt active în zonele creierului, precum hipocampusul, striatul și cortexul cerebral, care au fost deja asociate anterior cu această tulburare în studii neurologice.
Cercetarea a relevat o suprapunere genetică semnificativă între OCD și alte afecțiuni mentale, cum ar fi anxietatea, depresia, anorexia și diverse tulburări de alimentație, ceea ce subliniază complexitatea acestei tulburări. OCD afectează aproximativ 500.000 de australieni, iar simptomele pot varia de la comportamente compulsive, cum ar fi curățenia excesivă sau verificarea repetată a sarcinilor, până la temeri legate de provocarea de prejudicii sau gânduri obsesive despre relații și responsabilități.
Emily O'Leary, psiholog clinician, a explicat că OCD nu afectează doar persoana diagnosticată, ci și familia, care se adaptează la nevoile și temerile celor afectați. Această tulburare poate prinde indivizii într-o capcană de anxietate constantă, care le îngreunează interacțiunile sociale și viața de zi cu zi.
Studiul realizat de cercetători ar putea accelera procesul de diagnosticare a OCD și ar putea deschide calea pentru tratamente mai țintite.
Aceasta include explorarea modului în care medicamentele existente, destinate altor afecțiuni, ar putea fi utilizate eficient și în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive, oferind astfel noi speranțe pentru cei afectați de această afecțiune debilitantă.