Radu Miruță (USR): AUR, sprijinit de o rețea internațională de dezinformare

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Radu Miruță, deputat USR, a alertat autoritățile despre o rețea internațională de dezinformare care a sprijinit AUR în alegeri. Acesta a solicitat măsuri imediate pentru prevenirea ingerințelor externe și a subliniat importanța unei legislații eficiente împotriva conținutului ilegal online. Proiectul USR propune eliminarea rapidă a dezinformării și sancțiuni pentru nerespectarea regulilor.

EN

Brief

Radu Miruță, USR deputy, raised concerns about an international disinformation network supporting AUR in elections. He called for immediate action to prevent external interference and emphasized the need for effective legislation against illegal online content. The USR project proposes rapid removal of disinformation and penalties for non-compliance.

Radu Miruță (USR): AUR, sprijinit de o rețea internațională de dezinformare
Sursa foto: psnews.ro

Demersurile USR pentru prevenirea dezinformării în alegeri

Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, deputatul USR Radu Miruță, a trimis, joi, întrebări către instituțiile statului cu privire la măsurile luate în contextul apariției raportului oficial al TikTok, care confirmă existența unei rețele de peste 27.000 de conturi false folosite pentru a promova partidul AUR și candidatul pro-rus Călin Georgescu.

Întrebările au fost adresate președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, ANCOM și CNA. Radu Miruță a declarat: "AUR a fost ajutat în alegeri de o rețea de conturi false, creată cu emailuri din Rusia și adrese IP sursă din Turcia. E o operațiune de manipulare coordonată din afara țării. Avem confirmarea unei amenințări reale la adresa democrației. Vrem să știm ce face statul român ca să nu se repete în 2025."

Deputatul USR a solicitat informații oficiale din partea instituțiilor implicate în grupul de lucru anunțat de președintele interimar, Ilie Bolojan, inclusiv CNA și ANCOM. De asemenea, a cerut explicații și din partea Președinției României despre acțiunile de prevenire a ingerințelor externe în alegerile din acest an.

"Avem adrese IP sursă din Turcia, conturi neautentice create automat cu emailuri din Rusia, plăți făcute prin criptomonede și promovarea unui partid extremist, AUR. Toate indiciile duc spre o operațiune hibridă. Statul trebuie să răspundă acum: există anchete în desfășurare? Există măsuri pentru alegerile următoare? Nu doar Călin Georgescu a fost beneficiarul rețelei, ci și AUR și George Simion, actual candidat la alegerile prezidențiale. Avem plan de acțiune, sau dormim, ca să ne trezim din nou după vot, ca în 2024?", avertizează Radu Miruță.

Parlamentarul USR a reluat discuția despre proiectul legislativ pe care l-a depus în Parlament, destinat combaterii răspândirii conținutului ilegal în mediul online, și face apel la partidele PSD, PNL și UDMR să îl voteze. Proiectul USR pentru combaterea dezinformării online, denumit „legea anti-manipulare”, prevede eliminarea rapidă a conținutului ilegal. Astfel, platformele vor avea obligația să elimine conținutul ilegal în maximum 15 minute de la publicare, utilizând algoritmi de inteligență artificială.

De asemenea, proiectul propune limitarea manipulării, stabilind că postările ce conțin instigare la ură și violență sau inducerea în eroare pe teme de interes național nu vor mai putea fi răspândite masiv și nu vor putea fi promovate contra cost. Distribuirea va fi limitată la maximum 150 de utilizatori.

Proiectul vine cu sancțiuni clare: nerespectarea obligațiilor va atrage amenzi de 1% din cifra de afaceri, aplicate de ANCOM, autoritatea națională care implementează Digital Services Act în România. Radu Miruță a menționat: "Am depus o lege clară, inspirată din directivele europene, care poate fi aplicată rapid. Vestea bună este că există soluție tehnică, trebuie doar ca România să decidă dacă vrea să abordeze situația. Dacă nu vrem ca trolii ruși să decidă președintele României, trebuie să acționăm acum."

USR cere o acțiune clară din partea tuturor instituțiilor din grupul de lucru înființat de președintele interimar Ilie Bolojan, mai anunță USR.