Un milion de cărți de identitate oferite gratuit cetățenilor
Cetățenii Republicii Moldova, atât din țară, cât și din diasporă, vor putea solicita din luna aprilie un nou tip de buletin de identitate, conform standardelor europene. Premierul Dorin Recean a anunțat că Guvernul va oferi gratuit un milion de cărți de identitate pentru persoanele care le solicită în regim obișnuit.
„Veste bună pentru toți cetățenii Republicii Moldova. De la începutul lunii aprilie putem solicita un nou tip de buletin de identitate, de model european. În drumul nostru spre aderare la Uniunea Europeană, noile cărți de identitate vor putea fi folosite la traversarea frontierei fără acte suplimentare”, a declarat premierul.
Legea care reglementează noul document intră în vigoare pe 31 martie. Primele două zile, 31 martie și 1 aprilie, vor fi dedicate testării funcționării sistemului, iar din 2 aprilie cetățenii pot solicita noile cărți de identitate în toate centrele.
„Ne dorim să avem un document recunoscut, conform tuturor standardelor europene, care, în viitor, va putea fi utilizat ca document de călătorie în spațiul european. Al doilea obiectiv este creșterea exponențială a numărului cetățenilor care dețin identitatea electronică, pentru a putea accesa multitudinea de servicii digitale deja disponibile”, a explicat Mircea Eșanu, șeful Agenției Servicii Publice.
Documentele vor fi eliberate în termenul obișnuit de 20 de zile lucrătoare, iar autoritățile recomandă programarea online pentru a evita aglomerația. Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a subliniat că noul act de identitate va oferi un instrument sigur și modern, contribuind astfel la prevenirea furtului de identitate și a criminalității cibernetice.
Modificările vor simplifica utilizarea actelor de identitate prin eliminarea fișelor de însoțire și adaptarea documentelor la realitățile digitale, sporind securitatea prin utilizarea elementelor avansate de protecție precum semnătura electronică, autentificarea biometrică și criptarea.