Decizia instanței ridică semne de întrebare asupra justiției
Dragoș Săvulescu, fost acționar al Clubului Dinamo, se află la un pas de a scăpa de condamnarea de cinci ani și șase luni primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia. Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis contestația la executare formulată de acesta, argumentând că pedeapsa a fost executată în Italia, țară în care el s-a refugiat pentru a evita să își ispășească condamnarea în România.
Decizia instanței, pronunțată pe 30 mai 2024, menționează că sentința penală nr. 148/10.07.2017 nu mai poate fi pusă în executare datorită recunoașterii și executării pedepsei în Republica Italiană. Judecătorii au anulat astfel mandatul de executare a pedepsei închisorii și au retras mandatul european de arestare, lăsând deschisă posibilitatea de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Săvulescu a fost condamnat în 2019, însă a fugit în Italia înainte de pronunțarea sentinței. Ulterior, Curtea de Apel din Napoli a respins cererea de extrădare formulată de România. De asemenea, Săvulescu a beneficiat de un decret de grațiere, prin care pedeapsa i-a fost redusă cu 3 ani, iar restul de 2 ani și 6 luni a fost suspendat.
În instanțele românești, Săvulescu a susținut că a respectat obligațiile impuse de autoritățile italiene, care i-au afectat „serios libertatea de mișcare”. Judecătorii români, în motivarea deciziei, au subliniat că neacceptarea executării pedepsei ar constitui o ingerință în dreptul la liberă circulație, garantat cetățenilor Uniunii Europene.
Această decizie a instanței ridică întrebări serioase legate de eficiența sistemului judiciar și de modul în care condamnările penale sunt gestionate în contextul internațional. Este un exemplu de cum legislația europeană poate influența aplicarea justiției în cazuri de corupție și fraudă, lăsând impresia că cei care fug de justiție pot găsi scăpare în labirintul legislației internaționale.
În concluzie, cazul lui Dragoș Săvulescu subliniază provocările cu care se confruntă justiția în combaterea corupției și asigurarea responsabilizării celor aflați la putere, în special în fața unor mecanisme legale care pot fi interpretate în favoarea celor care caută să evite consecințele legale ale acțiunilor lor.