Provocări și soluții pentru agențiile de turism
Zborurile anulate sau întârziate de către companiile aeriene low-cost au devenit o problemă majoră pentru turismul din România, afirmă Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, într-o conferință de presă recentă.
"Provocările anului 2024 sunt dominate de întârzieri și anulări. Nu am mai văzut niciodată o astfel de situație, cu zboruri întârziate în mod constant. Companiile cu un volum mare de zboruri au avut lipsa de bun simț de a nu informa pasagerii, care ajungeau în aeroport pentru a afla că zborul lor a fost anulat sau întârziat. Este o bătaie de joc", a declarat Burcea, evidențiind faptul că anulările ajung la 10-20% din totalul zborurilor.
El a subliniat că, în cazul companiilor low-cost, pasagerii nu au obligația de a primi alternative, lăsându-i pe aceștia să își caute soluții în ultimele momente. Burcea a insistat asupra necesității unui agent de ticketing, care să asigure suport în cazul anulărilor.
În plus, Burcea a criticat "concurența neloială" din partea unor companii aeriene care își atrag clienții direct, ocolind agențiile de turism. "Există companii care spun clienților să nu mai colaboreze cu agențiile. Aceasta este o concurență neloială, iar Consiliul Concurenței ar trebui să intervină", a adăugat el.
Pentru a răspunde acestor provocări, Paralela 45, agenția de turism condusă de Burcea, a început o selecție de companii aeriene care respectă un program de zbor stabilit.
De asemenea, Burcea a anunțat lansarea unor rute charter noi în 2025, incluzând destinații precum Chania, Tenerife și Larnaca. Ioana Burcea, marketing manager la Paralela 45, a discutat despre integrarea inteligenței artificiale în procesul de rezervare, menționând că agenția va lansa un nou site, care va include funcții avansate, precum un chatbot care va interacționa cu clienții.
Despre campania de Black Friday, Ioana Burcea a subliniat că reducerile pot ajunge până la 47% pentru anumite pachete de vacanță. Aceasta include circuite pentru lunile noiembrie și decembrie, precum și oferte pentru 2025.
În final, Ondina Dobriban, general manager Paralela 45, a precizat că agenția vizează o creștere de 50% a numărului de turiști care achiziționează circuite în 2025, subliniind că circuitele sunt specialitatea agenției, având experiență de 35 de ani în domeniu.