Ajutoare logistice pentru românii afectați
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în urma unei reuniuni a celulei de criză, constituirea unui grup de acțiune pentru amenajarea unui centru logistic la Castellón, destinat sprijinirii românilor afectați de inundațiile devastatoare din Spania. Ajutorul va fi oferit suplimentar față de asistența deja existentă din partea autorităților spaniole.
"Suntem alături de toți cei afectați de inundațiile grave din Spania, mulți dintre ei români care muncesc, trăiesc sau studiază aici. Statul român își asumă responsabilitatea de a-i sprijini, indiferent de locul în care se află!" a declarat premierul Ciolacu.
În cadrul întâlnirii, prim-ministrul a subliniat importanța menținerii unei comunicări strânse cu autoritățile spaniole și cu comunitatea românească din Spania, asigurând că, în cazul în care vor exista solicitări, se va organiza transportul pentru repatriere.
La reuniune au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătății, precum și ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În prezent, reprezentanții Consulatului României la Castellón sunt în contact permanent cu persoanele afectate, inclusiv în cazurile de dispariție a cetățenilor români. Cetățenii români aflați în dificultate pot solicita asistență consulară la numerele de telefon dedicate, iar pentru situații de urgență există un număr de contact specific.
Inundațiile din regiunea Valencia au avut un impact devastator, cu aproape 100 de victime raportate, iar ploile abundente au dus la acumularea unor cantități record de apă, cu peste 300 de litri pe metru pătrat în doar câteva ore. Guvernul român își reafirmă angajamentul de a susține comunitatea românească din Spania în aceste momente dificile.