Rezoluție puternică împotriva intervențiilor hibride rusești
Parlamentul European a adoptat miercuri, 9 octombrie, o rezoluție prin care condamnă vehement intervențiile Rusiei în procesul electoral din Republica Moldova, într-un moment crucial pentru țară. Rezoluția a fost adoptată cu 508 voturi „pentru”, 53 „împotrivă” și 104 abțineri, reflectând un consens larg asupra amenințărilor hibride provenite din partea Moscovei.
Documentul subliniază că activitățile rău-voitoare ale Federației Ruse, oligarhilor pro-ruși și a actorilor locali finanțați de Kremlin urmăresc să submineze securitatea și suveranitatea Moldovei, în special înainte de alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, programat pe 20 octombrie. Eurodeputații atrag atenția asupra schemei de fraudare a voturilor, acțiunilor cibernetice și propagandei orchestrate prin intermediul grupului media Russia Today.
De asemenea, Parlamentul European a evidențiat recentele declarații ale Serviciului de Securitate și Informații din Republica Moldova, conform cărora Rusia a investit aproximativ 100 de milioane de euro pentru a influența votul, încercând să determine cetățenii să se opună aderării la Uniunea Europeană. În contextul acestei strategii, a fost dezvăluită o schemă de mită electorală de amploare, în care oligarhul Ilan Șor a transferat 15 milioane de dolari către 130.000 de moldoveni.
Condamnând aceste acțiuni, eurodeputații cer Rusiei să respecte independența Republicii Moldova, să înceteze activitățile destabilizatoare și să retragă forțele militare de pe teritoriul țării. De asemenea, se reiterează apelul pentru distrugerea munițiilor stocate în comuna Cobasna, din Transnistria.
Parlamentul European solicită Consiliului Uniunii Europene să impună sancțiuni suplimentare împotriva indivizilor și entităților care subminează suveranitatea Moldovei. Deputații îndeamnă, de asemenea, statele care găzduiesc fugari moldoveni să îi extrădeze pentru a fi judecați în țară.
Împreună cu aceste măsuri, Parlamentul European își reafirmă sprijinul față de parcursul european al Republicii Moldova, cerând Comisiei Europene să includă țara în Instrumentul de Asistență pentru Pre-Aderare și să prioritizeze finanțarea pentru țările candidate în următorul Cadru Financiar Multianual, pentru perioada 2028-2034. De asemenea, se solicită accelerarea procesului de evaluare a negocierilor de aderare.
Pentru a întări reziliența Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride, Parlamentul European îndeamnă Uniunea Europeană să continue cooperarea în domenii precum comunicarea strategică și promovarea unui conținut media independent în limba rusă, sprijinind astfel jurnaliștii și societatea civilă.
Această rezoluție subliniază importanța unei reacții unite și decisive față de provocările externe care amenință democrația și suveranitatea Republicii Moldova, reafirmând angajamentul Uniunii Europene față de stabilitatea și integritatea teritorială a acestei țări.